0
Rentabilitatea unei centrale electrice nu poate fi stabilită doar după preţul echipamentului, suprafaţa locuinţei sau puterea nominală înscrisă în kW.
Pentru o evaluare corectă trebuie analizate împreună necesarul de căldură al clădirii, energia consumată într-un sezon, tariful energiei electrice, costurile de instalare şi infrastructura electrică necesară.
O centrală electrică poate fi simplu de integrat în anumite instalaţii şi poate transforma energia electrică în căldură cu eficienţă ridicată la punctul de utilizare. Acest lucru nu înseamnă însă că va avea automat cel mai mic cost de exploatare.
Întrebarea corectă nu este doar „cât consumă centrala electrică?”, ci „de câtă energie termică are nevoie clădirea şi cât mă costă să produc această energie cu soluţiile pe care le pot instala?”.
O centrală electrică rezistivă utilizează energia electrică pentru încălzirea agentului termic care circulă prin instalaţia de încălzire.
Spre deosebire de o centrală care arde un combustibil, nu există un proces de ardere şi nici pierderi prin evacuarea gazelor arse asociate acestui proces.
Din punct de vedere al conversiei realizate în echipament, energia electrică este transformată în principal în căldură.
Totuşi, eficienţa ridicată a conversiei nu trebuie confundată cu rentabilitatea economică. Costul încălzirii depinde şi de preţul energiei utilizate şi de cantitatea de energie de care are nevoie clădirea.
Două sisteme de încălzire pot utiliza cantităţi diferite şi forme diferite de energie pentru a furniza aceeaşi cantitate de căldură utilă clădirii.
De aceea, procentul de eficienţă al unui echipament nu este suficient pentru a stabili care soluţie este mai economică.
Pentru comparaţie trebuie analizat costul energiei cumpărate şi cantitatea de căldură utilă obţinută din aceasta în condiţiile reale de funcţionare.
Tarifele energiei electrice şi ale combustibililor se pot modifica, motiv pentru care o comparaţie economică serioasă trebuie realizată cu preţurile efectiv aplicabile utilizatorului, nu cu valori fixe preluate dintr-un articol.
Diferenţa dintre kW şi kWh este esenţială atunci când analizezi consumul unei centrale electrice.
kW reprezintă puterea. Aceasta indică ritmul în care echipamentul poate furniza sau utiliza energie la un anumit moment.
kWh reprezintă energia. Aceasta exprimă cantitatea de energie utilizată într-un anumit interval de timp.
O centrală cu o anumită putere nominală în kW nu consumă automat acea valoare în kWh în fiecare oră, pe durata întregului sezon de încălzire.
Consumul real depinde de necesarul de căldură al clădirii şi de modul în care centrala funcţionează pentru a acoperi acest necesar.
Dacă o centrală electrică are o putere electrică absorbită de 12 kW şi funcţionează efectiv timp de o oră continuu la această putere, energia electrică utilizată în acel interval este de aproximativ 12 kWh.
Aceasta nu înseamnă însă că centrala va funcţiona permanent la puterea maximă.
Necesarul termic al clădirii se modifică în funcţie de condiţiile exterioare, temperatura interioară dorită, aporturile de căldură şi pierderile clădirii.
În plus, modul în care centrala îşi adaptează puterea depinde de construcţia şi controlul modelului respectiv.
De aceea, înmulţirea puterii nominale a centralei cu toate orele sezonului de încălzire nu reprezintă o metodă corectă pentru estimarea consumului anual.
Puterea nominală şi consumul de energie sunt legate, dar nu reprezintă acelaşi lucru.
Puterea trebuie să permită instalaţiei să acopere necesarul termic în condiţiile pentru care sistemul a fost proiectat.
Factura este determinată de energia electrică efectiv consumată şi de tariful aplicabil acesteia.
Două locuinţe echipate cu centrale electrice de aceeaşi putere nominală pot avea consumuri sezoniere foarte diferite dacă pierderile termice, clima, temperaturile interioare şi modul de utilizare sunt diferite.
Necesarul termic reprezintă puterea de încălzire necesară pentru menţinerea condiţiilor interioare de proiect în anumite condiţii exterioare de calcul.
Acesta rezultă din pierderile de căldură prin elementele clădirii şi din schimburile de aer, luând în calcul caracteristicile reale ale construcţiei.
Pot influenţa necesarul termic:
Din acest motiv, necesarul termic nu poate fi determinat corect doar din suprafaţa utilă exprimată în metri pătraţi.
Suprafaţa este un parametru important, dar nu este suficient pentru dimensionarea corectă.
Două case cu aceeaşi suprafaţă pot avea necesare termice foarte diferite.
O locuinţă compactă şi bine izolată se poate comporta diferit faţă de o clădire cu aceeaşi suprafaţă, dar cu pereţi slab izolaţi, suprafeţe vitrate mari, infiltraţii importante sau o geometrie care măreşte suprafaţa expusă exteriorului.
De aceea, reguli precum „un anumit număr de kW pentru 100 m²” trebuie privite cel mult ca estimări preliminare, nu ca metodă de dimensionare.
Alegerea finală a puterii trebuie bazată pe necesarul termic calculat pentru clădire.
O centrală cu o putere nominală mai mare are capacitatea de a furniza mai multă căldură într-un anumit interval, dar necesarul energetic al clădirii rămâne determinat în principal de pierderile termice şi de condiţiile de utilizare.
De exemplu, dacă o clădire are nevoie de o anumită cantitate de energie pentru menţinerea temperaturii interioare într-o zi, simpla instalare a unei centrale cu putere nominală mai mare nu dublează automat energia necesară clădirii.
Dimensionarea rămâne însă importantă pentru funcţionarea sistemului, control, instalaţia electrică şi capacitatea de a acoperi sarcina termică în condiţiile de proiect.
Supradimensionarea nu trebuie utilizată ca substitut pentru calculul necesarului termic.
Necesarul de putere şi necesarul anual de energie sunt două noţiuni diferite.
Necesarul de putere ajută la dimensionarea echipamentului pentru anumite condiţii de calcul.
Necesarul anual de energie arată câtă energie este necesară pe parcursul unei perioade mai lungi pentru menţinerea condiţiilor interioare dorite.
Acesta depinde de evoluţia temperaturilor exterioare pe parcursul sezonului, caracteristicile clădirii, programul de încălzire şi comportamentul utilizatorilor.
Pentru analiza rentabilităţii unei centrale electrice, consumul sezonier sau anual estimat este mai relevant decât simpla putere nominală a centralei.
Cea mai bună estimare porneşte de la necesarul energetic al clădirii, nu de la suprafaţă înmulţită cu un consum generic.
Dacă există date istorice relevante despre consumul clădirii, acestea pot constitui o sursă utilă de informaţii, dar trebuie interpretate ţinând cont de sistemul anterior, randamentul acestuia, temperaturile interioare şi condiţiile climatice ale perioadei analizate.
Pentru o clădire nouă sau pentru una renovată substanţial, calculul energetic şi necesarul termic proiectat oferă o bază mai relevantă decât consumurile anterioare.
O estimare bună trebuie să separe, pe cât posibil, energia utilizată pentru încălzirea spaţiilor de energia destinată altor consumuri.
Necesarul de încălzire este influenţat de diferenţa dintre condiţiile interioare şi cele exterioare.
Menţinerea unei temperaturi interioare mai ridicate poate creşte pierderile de căldură şi, implicit, energia necesară sistemului de încălzire.
Nu trebuie utilizată însă o regulă universală de tipul „fiecare grad înseamnă un anumit procent de consum suplimentar”, deoarece efectul real depinde de clădire şi de condiţiile climatice.
Pentru o comparaţie corectă între două sisteme de încălzire trebuie utilizate aceleaşi condiţii de confort interior.
O clădire cu aceleaşi caracteristici constructive poate avea un necesar sezonier diferit dacă este amplasată într-o zonă cu alte condiţii climatice.
Temperaturile exterioare, durata sezonului de încălzire şi condiţiile locale influenţează energia necesară pentru menţinerea confortului interior.
Din acest motiv, două case aparent identice amplasate în localităţi diferite nu trebuie presupuse ca având automat acelaşi consum anual.
Dimensionarea şi estimarea energetică trebuie raportate la condiţiile climatice relevante pentru amplasamentul clădirii.
Sistemul de încălzire trebuie să compenseze căldura pe care clădirea o pierde.
Dacă pierderile prin pereţi, acoperiş, pardoseală, ferestre şi schimburile de aer sunt reduse, cantitatea de energie necesară pentru menţinerea temperaturii interioare scade.
O centrală electrică nu poate compensa economic o clădire ineficientă doar prin alegerea unei puteri diferite. Dacă pierderile sunt mari, sistemul trebuie să furnizeze energia necesară pentru acoperirea lor.
Acesta este motivul pentru care analiza clădirii trebuie făcută înainte de analiza facturii viitoare.
Nu trebuie utilizată doar vechimea clădirii pentru estimarea consumului.
O casă mai veche poate avea performanţe bune după o renovare energetică, iar performanţa unei construcţii mai noi trebuie evaluată după caracteristicile sale reale.
Contează anvelopa termică, etanşeitatea, punţile termice, tâmplăria, ventilarea şi calitatea execuţiei, nu doar anul construcţiei.
De aceea, reguli precum „o casă mai veche de 20 de ani nu este potrivită pentru centrală electrică” nu oferă o bază tehnică suficientă pentru decizie.
Nu.
Tipul tâmplăriei şi performanţa ferestrelor contribuie la bilanţul termic al clădirii, dar nu există o regulă conform căreia centrala electrică devine rentabilă numai dacă locuinţa are geam triplu.
Ferestrele trebuie analizate împreună cu întreaga anvelopă a clădirii.
O singură caracteristică nu poate descrie performanţa energetică a unei locuinţe.
Da. Aerul exterior care pătrunde necontrolat în clădire trebuie încălzit până la condiţiile interioare dorite, ceea ce contribuie la necesarul de energie.
Etanşeitatea clădirii poate avea astfel un rol important în performanţa energetică.
Totuşi, reducerea infiltraţiilor necontrolate nu trebuie confundată cu eliminarea ventilaţiei necesare pentru calitatea aerului interior.
O clădire performantă trebuie să gestioneze atât pierderile termice, cât şi necesarul de aer proaspăt.
Da, dacă sistemul analizat va prepara şi apă caldă menajeră.
Energia necesară pentru încălzirea locuinţei şi energia necesară pentru prepararea apei calde sunt consumuri diferite şi trebuie tratate corespunzător în estimare.
Consumul pentru apă caldă depinde de volumul utilizat, temperaturile apei şi comportamentul de consum al utilizatorilor.
Nu trebuie adăugată o valoare fixă per persoană fără a preciza ipotezele pe care se bazează calculul.
După estimarea energiei electrice necesare într-o anumită perioadă, costul poate fi calculat folosind tariful efectiv aplicabil contractului de furnizare.
În forma simplificată:
Costul energiei = energia electrică consumată în kWh × costul efectiv al unui kWh.
Calculul trebuie să utilizeze preţul relevant pentru consumator şi perioada analizată.
Nu este recomandat să construieşti o decizie pe termen lung pornind de la un tarif fix publicat într-un articol, deoarece condiţiile comerciale şi de reglementare se pot modifica.
O comparaţie corectă trebuie să pornească de la aceeaşi nevoie de căldură şi de la condiţii similare de confort.
În cazul gazului, cantitatea de combustibil cumpărată şi energia termică utilă furnizată clădirii nu sunt identice, deoarece trebuie luat în calcul comportamentul sistemului de încălzire şi performanţa echipamentului în condiţiile analizate.
În cazul unei centrale electrice rezistive, relaţia dintre energia electrică utilizată şi căldura produsă la nivelul echipamentului este diferită.
Prin urmare, comparaţia trebuie făcută pe baza energiei termice utile necesare clădirii şi a costului necesar pentru furnizarea acesteia prin fiecare soluţie.
Nu. Chiar dacă ambele soluţii utilizează energie electrică, principiul de funcţionare este diferit.
O centrală electrică rezistivă transformă energia electrică în căldură prin elemente electrice de încălzire.
O pompă de căldură utilizează energia electrică pentru funcţionarea unui circuit frigorific care transferă căldură dintr-o sursă către instalaţia de încălzire.
Din acest motiv, consumul electric şi performanţa celor două tehnologii nu trebuie comparate doar după puterea nominală înscrisă pe echipament.
Atunci când există mai multe variante tehnic posibile, fiecare trebuie analizată separat pentru clădirea respectivă.
Înainte de alegerea modelului sau a puterii trebuie stabilit necesarul termic al clădirii şi trebuie estimată energia necesară pentru încălzire.
Abia după această etapă poate fi analizat consumul electric probabil şi costul de exploatare.
În paralel trebuie verificat dacă instalaţia electrică poate alimenta puterea necesară, deoarece o centrală electrică pentru încălzirea unei locuinţe poate reprezenta un consumator important.
Ordinea corectă este: necesarul termic al clădirii, puterea necesară, consumul energetic estimat, infrastructura electrică disponibilă şi apoi costul total al soluţiei.
În partea următoare analizăm în detaliu factorii care modifică consumul real al centralei electrice: termoizolaţia, pierderile de căldură, clima, temperatura interioară, programul de încălzire, apa caldă menajeră şi dimensionarea puterii.
Consumul unei centrale electrice nu este stabilit doar de puterea înscrisă pe echipament. Centrala furnizează căldura cerută de clădire, iar această cerere se modifică permanent în funcţie de temperaturile exterioare, caracteristicile construcţiei şi modul de utilizare.
O locuinţă care pierde puţină căldură va necesita mai puţină energie pentru menţinerea aceleiaşi temperaturi interioare decât o clădire cu pierderi termice mari.
De aceea, înainte de estimarea facturii trebuie înţeles ce determină necesarul energetic al clădirii.
Termoizolaţia influenţează transferul de căldură prin elementele anvelopei clădirii, precum pereţii exteriori, acoperişul, planşeele şi pardoselile aflate către exterior sau către spaţii neîncălzite.
Cu cât pierderile prin aceste elemente sunt mai reduse, cu atât sistemul de încălzire trebuie să furnizeze mai puţină energie pentru menţinerea condiţiilor interioare dorite.
Nu există însă un procent universal cu care termoizolaţia reduce consumul. Rezultatul depinde de situaţia iniţială a clădirii, suprafeţele izolate, caracteristicile materialelor şi calitatea execuţiei.
Din acest motiv, afirmaţii precum „o casă bine izolată consumă cu 30–50% mai puţin” nu trebuie aplicate automat unei locuinţe concrete.
Căldura poate fi transferată prin mai multe zone ale clădirii, iar importanţa fiecăreia diferă de la un imobil la altul.
În analiza necesarului termic trebuie luate în calcul, după caz:
Suprafaţa locuinţei nu descrie singură aceste pierderi. Două case de 120 m², de exemplu, pot necesita cantităţi foarte diferite de energie pentru încălzire.
În analiza unei clădiri contează nu doar suprafaţa utilă, ci şi volumul încălzit şi suprafeţele prin care acesta schimbă căldură cu exteriorul, solul sau spaţiile neîncălzite.
Înălţimea încăperilor, forma clădirii, numărul pereţilor exteriori şi configuraţia acoperişului pot influenţa bilanţul termic.
Acesta este unul dintre motivele pentru care dimensionarea centralei exclusiv după numărul de metri pătraţi poate produce rezultate eronate.
Ferestrele fac parte din anvelopa termică şi influenţează transferul de căldură dintre interior şi exterior.
Performanţa lor nu trebuie evaluată doar prin numărul de foi de sticlă. Contează caracteristicile ansamblului, suprafaţa vitrată, tâmplăria, montajul, etanşeitatea şi configuraţia clădirii.
O suprafaţă vitrată mare poate influenţa atât pierderile de căldură, cât şi aporturile solare, în funcţie de orientare şi condiţiile de utilizare.
Prin urmare, existenţa geamului triplu nu poate fi utilizată singură pentru a decide dacă o centrală electrică va fi sau nu rentabilă.
Infiltraţiile reprezintă pătrunderea necontrolată a aerului exterior prin neetanşeităţi ale clădirii.
În sezonul rece, aerul exterior introdus în acest mod trebuie încălzit, iar energia necesară contribuie la consumul total pentru încălzire.
Etanşeitatea poate fi, prin urmare, relevantă pentru performanţa energetică a unei locuinţe.
Reducerea infiltraţiilor nu înseamnă însă eliminarea necesarului de ventilare. O clădire are nevoie în continuare de un schimb de aer adecvat, realizat prin soluţia de ventilare prevăzută pentru aceasta.
Pe măsură ce diferenţa dintre temperatura interioară şi cea exterioară se modifică, se modifică şi transferul de căldură prin anvelopa clădirii.
În perioadele mai reci, necesarul de încălzire poate creşte. În perioadele cu temperaturi exterioare mai ridicate, necesarul scade.
Acesta este motivul pentru care centrala nu funcţionează în aceleaşi condiţii pe întreaga durată a sezonului.
O estimare anuală realistă trebuie să ţină cont de condiţiile climatice relevante pentru amplasamentul clădirii, nu doar de o temperatură exterioară aleasă arbitrar.
Climatul influenţează atât sarcina termică de proiect, cât şi energia necesară pe durata sezonului de încălzire.
Durata perioadelor reci şi evoluţia temperaturilor exterioare pot fi diferite între localităţi.
Prin urmare, un consum estimat pentru o clădire dintr-o anumită zonă nu trebuie transferat automat unei case similare aflate într-un alt climat.
Acest aspect este important mai ales atunci când sunt comparate exemple de consum găsite online.
Temperatura interioară dorită este unul dintre parametrii care influenţează necesarul de încălzire.
Cu cât diferenţa dintre interior şi exterior este mai mare, cu atât transferul de căldură prin anvelopă poate fi mai important, în aceleaşi condiţii constructive.
Nu este însă corect să afirmăm că fiecare grad suplimentar produce întotdeauna aceeaşi creştere procentuală a facturii.
Efectul real depinde de clădire, condiţiile climatice şi modul în care funcţionează sistemul.
Strategia optimă de control depinde de clădire, durata absenţei, inerţia termică şi instalaţia de încălzire.
Reducerea temperaturii interioare pentru anumite perioade poate reduce energia necesară, dar nu există un program universal care să ofere aceeaşi economie în toate locuinţele.
O clădire cu inerţie termică mare se comportă diferit faţă de una care se răceşte şi se încălzeşte rapid.
De aceea, programarea trebuie adaptată utilizării reale a locuinţei şi caracteristicilor sistemului.
Termostatul nu produce energie şi nu modifică pierderile termice ale clădirii.
Rolul său este să controleze funcţionarea sistemului în funcţie de temperatura măsurată şi de strategia de control disponibilă.
Programarea poate evita menţinerea inutilă a unor condiţii interioare atunci când acestea nu sunt necesare, dar economia obţinută depinde de modul în care era utilizată instalaţia anterior.
Prin urmare, simpla instalare a unui termostat programabil sau conectat nu garantează un anumit procent de economie.
Nu trebuie presupus că centrala utilizează permanent întreaga putere nominală pe durata sezonului.
Funcţionarea depinde de cererea de căldură şi de modul de control al modelului respectiv.
Unele centrale electrice pot utiliza trepte de putere sau alte strategii de control pentru adaptarea puterii furnizate.
Caracteristicile exacte trebuie verificate în documentaţia modelului analizat.
În cazul unei centrale electrice rezistive, nu trebuie aplicată aceeaşi logică utilizată pentru toate celelalte tehnologii de încălzire.
Adaptarea puterii poate fi importantă pentru controlul temperaturii, funcţionarea instalaţiei şi evitarea furnizării unei puteri mai mari decât este necesar la un anumit moment.
Totuşi, nu trebuie afirmat că funcţionarea la sarcină parţială produce automat un avantaj major de eficienţă a conversiei electrice în căldură.
Consumul sezonier rămâne strâns legat de energia termică solicitată de clădire.
Faptul că o centrală mai puternică nu consumă automat permanent la puterea nominală nu înseamnă că dimensionarea poate fi ignorată.
Echipamentul trebuie să poată acoperi necesarul termic pentru condiţiile de proiect, iar puterea aleasă trebuie corelată cu instalaţia termică şi cu infrastructura electrică disponibilă.
O putere aleasă arbitrar după suprafaţă poate conduce fie la o capacitate insuficientă în condiţii solicitante, fie la instalarea unei puteri mai mari decât este justificat.
Calculul necesarului termic oferă baza tehnică pentru această alegere.
O centrală de 6 kW poate acoperi un necesar termic de până la puterea pe care o poate furniza în condiţiile specificate pentru echipamentul respectiv, dar acest lucru nu se traduce într-o suprafaţă universală.
Aceiaşi 6 kW pot fi suficienţi pentru o anumită clădire şi insuficienţi pentru alta cu aceeaşi suprafaţă.
Diferenţa rezultă din caracteristicile anvelopei, temperaturile de calcul, ventilaţie, geometrie şi condiţiile interioare urmărite.
Puterea centralei trebuie asociată necesarului termic exprimat în kW, nu direct unei suprafeţe exprimate în m².
Dacă puterea disponibilă este mai mică decât necesarul termic în anumite condiţii, sistemul poate să nu poată menţine temperatura interioară dorită.
În perioadele mai puţin solicitante, aceeaşi centrală poate fi suficientă, deoarece necesarul termic al clădirii nu este constant.
De aceea, faptul că un echipament funcţionează satisfăcător în cea mai mare parte a sezonului nu demonstrează automat că poate acoperi şi condiţiile pentru care instalaţia trebuie dimensionată.
Supradimensionarea nu trebuie justificată prin ideea că „mai multă putere este întotdeauna mai bine”.
O putere mai mare poate impune cerinţe suplimentare asupra instalaţiei electrice şi poate fi inutilă dacă necesarul termic al clădirii este mult mai redus.
Comportamentul efectiv depinde şi de modul în care modelul îşi controlează treptele sau puterea disponibilă.
De aceea, alegerea unei centrale considerabil mai puternice decât necesarul calculat trebuie justificată tehnic, nu făcută preventiv fără analiză.
O centrală electrică pentru încălzirea unei locuinţe poate reprezenta unul dintre cei mai importanţi consumatori ai instalaţiei electrice.
Înainte de alegerea echipamentului trebuie verificat dacă instalaţia şi alimentarea disponibilă pot susţine puterea necesară împreună cu ceilalţi consumatori ai locuinţei.
În funcţie de model şi de putere, pot exista cerinţe specifice privind tipul alimentării, circuitele, protecţiile şi instalaţia electrică.
Caracteristicile exacte trebuie verificate în documentaţia centralei şi de către un specialist competent pentru instalaţia electrică.
Fezabilitatea unei centrale electrice nu se termină la alegerea echipamentului.
Dacă alimentarea electrică existentă nu poate susţine centrala împreună cu ceilalţi consumatori, pot fi necesare lucrări sau modificări ale infrastructurii electrice.
Acestea pot influenţa investiţia iniţială şi trebuie luate în calcul înainte de cumpărare.
Din acest motiv, o centrală cu un preţ de achiziţie atractiv nu reprezintă automat o soluţie ieftină de instalat în orice clădire.
Da. Centrala nu este singurul consumator al locuinţei.
În perioadele în care încălzirea funcţionează pot fi utilizate simultan plita sau cuptorul electric, boilerul, aparatele electrocasnice şi alţi consumatori.
Evaluarea infrastructurii trebuie să ţină cont de condiţiile reale de utilizare şi de gestionarea sarcinilor electrice.
Puterea nominală a centralei analizată izolat nu oferă toate informaţiile necesare.
Dacă soluţia aleasă include şi prepararea apei calde menajere, energia necesară acesteia trebuie adăugată separat faţă de încălzirea spaţiilor.
Consumul pentru apă caldă este influenţat de numărul şi comportamentul utilizatorilor, cantitatea de apă folosită, temperatura apei reci şi temperatura la care este preparată sau stocată apa caldă.
O casă cu necesar redus pentru încălzire poate avea în continuare un consum relevant pentru prepararea apei calde.
Din acest motiv, comparaţiile între sisteme trebuie să precizeze dacă includ doar încălzirea sau şi apa caldă menajeră.
O factură reală poate fi utilă ca exemplu, dar nu trebuie transformată într-o prognoză pentru altă locuinţă.
Pentru comparaţie ar trebui cunoscute cel puţin caracteristicile clădirii, localitatea, temperaturile menţinute, perioada analizată, numărul de utilizatori şi consumurile electrice care nu au legătură cu încălzirea.
Chiar şi două locuinţe similare pot avea comportamente energetice diferite.
Exemplele reale sunt mai utile pentru înţelegerea ordinului de mărime decât pentru dimensionarea sau estimarea exactă a unei alte instalaţii.
Dacă locuinţa a fost încălzită anterior cu un alt sistem şi există date de consum, acestea pot ajuta la estimarea necesarului energetic.
Conversia trebuie însă făcută corect.
Consumul de gaz, lemn, peleţi sau alt combustibil nu poate fi comparat direct numeric cu numărul de kWh electrici fără a ţine cont de energia combustibilului şi de performanţa sistemului care a furnizat căldura.
De asemenea, trebuie verificat dacă perioada analizată a avut condiţii climatice reprezentative şi dacă temperatura interioară şi modul de utilizare au rămas comparabile.
Consumul pentru încălzire variază pe parcursul sezonului.
O lună rece poate avea un necesar energetic mult diferit faţă de o lună de tranziţie.
De aceea, extrapolarea unei singure facturi la întregul an poate conduce la o estimare slabă.
Pentru analiza economică sunt mai utile datele pentru un sezon relevant sau o estimare energetică realizată pe baza caracteristicilor clădirii şi a condiţiilor climatice.
Panourile fotovoltaice nu reduc necesarul termic al clădirii şi nici energia electrică necesară centralei pentru a furniza căldura solicitată.
Ele pot însă produce o parte din energia electrică utilizată în clădire şi pot modifica cantitatea de energie cumpărată din reţea.
Beneficiul economic depinde de producţia sistemului fotovoltaic, profilul de consum, autoconsum, sezon, eventualele sisteme de stocare şi condiţiile contractuale aplicabile.
De aceea, existenţa panourilor fotovoltaice nu trebuie echivalată automat cu „încălzire gratuită”.
Producţia anuală totală a unui sistem fotovoltaic nu arată singură cât din consumul centralei electrice poate fi acoperit direct.
Trebuie analizată suprapunerea dintre momentul producerii energiei şi momentul în care locuinţa o consumă.
Încălzirea poate avea un consum important în perioade şi intervale în care producţia fotovoltaică nu coincide integral cu cererea.
Prin urmare, calculul economic trebuie realizat pe baza energiei efectiv utilizabile în scenariul respectiv, nu doar prin compararea a două totaluri anuale.
Înainte de estimarea consumului şi a costului unei centrale electrice este util să cunoşti:
Cu cât aceste informaţii sunt mai apropiate de situaţia reală, cu atât estimarea economică devine mai utilă.
Consumul nu trebuie estimat doar din puterea centralei şi nici din suprafaţa casei.
Clădirea este cea care determină în mare măsură cantitatea de căldură necesară, iar centrala trebuie dimensionată pentru a putea furniza această energie în condiţiile pentru care sistemul este proiectat.
Termoizolaţia, etanşeitatea, clima, temperatura interioară, programul de utilizare şi prepararea apei calde pot modifica necesarul energetic.
În acelaşi timp, infrastructura electrică trebuie verificată înainte de alegerea puterii centralei.
Pentru a afla dacă o centrală electrică este rentabilă, trebuie să transformi necesarul energetic estimat al clădirii într-un cost anual şi apoi să compari aceeaşi cantitate de căldură utilă cu alternativele disponibile.
În partea următoare analizăm exact această comparaţie: centrala electrică versus centrala pe gaz şi alte soluţii, costul unui kWh termic util, investiţia iniţială, mentenanţa, infrastructura electrică şi costul total de proprietate.
Comparaţia economică nu trebuie făcută pornind doar de la preţul unui kWh de electricitate şi preţul unui metru cub de gaz. Cele două unităţi nu reprezintă direct aceeaşi cantitate de energie utilă livrată locuinţei.
Pentru o comparaţie relevantă trebuie pornit de la aceeaşi nevoie: cantitatea de căldură utilă necesară clădirii într-o anumită perioadă.
Apoi se estimează câtă energie trebuie cumpărată pentru ca fiecare sistem să furnizeze acea cantitate de căldură, ţinând cont de caracteristicile şi performanţa sistemului analizat.
Comparaţia corectă nu este „electricitate versus metri cubi de gaz”, ci costul necesar pentru furnizarea aceleiaşi cantităţi de energie termică utilă.
Un kWh termic util reprezintă energia termică efectiv pusă la dispoziţia sistemului pentru acoperirea necesarului de încălzire.
Acest indicator permite compararea unor surse de energie şi tehnologii diferite pe o bază comună.
Pentru o centrală electrică rezistivă trebuie analizat costul energiei electrice şi performanţa echipamentului în condiţiile de funcţionare relevante.
Pentru o centrală pe gaz trebuie pornit de la energia asociată combustibilului facturat şi trebuie luată în calcul performanţa sistemului în condiţiile reale de utilizare.
Nu este suficientă compararea numerică a tarifelor deoarece unităţile de facturare şi modul în care energia cumpărată este transformată în căldură utilă diferă.
Dacă este cunoscută energia electrică necesară pentru încălzire într-o anumită perioadă, calculul de bază este simplu:
Costul energiei electrice = consumul în kWh × preţul efectiv plătit pentru energia electrică.
Pentru o estimare realistă trebuie utilizat costul relevant din contractul sau factura utilizatorului şi trebuie clarificat ce componente sunt incluse în valoarea folosită.
Într-un articol evergreen nu este recomandată utilizarea unui tarif fix ca şi cum acesta ar fi valabil pentru toţi consumatorii şi pentru întreaga perioadă de exploatare a centralei.
Pentru gaz trebuie determinată cantitatea de energie asociată consumului facturat şi apoi estimată energia termică utilă furnizată de sistem.
Nu este corect să compari direct un număr de metri cubi de gaz cu un număr de kWh de electricitate.
De asemenea, nu trebuie presupus un consum anual de gaz doar după suprafaţa casei.
Dacă există facturi istorice, acestea pot fi utile, dar trebuie analizate împreună cu informaţiile privind energia facturată, perioada de consum, condiţiile climatice, temperatura menţinută în locuinţă şi sistemul care a produs căldura.
Nu este corect să stabilim o diferenţă universală de cost aplicabilă tuturor locuinţelor.
Rezultatul depinde de tarifele aplicabile, necesarul energetic al clădirii, performanţa sistemelor comparate, costurile de instalare şi celelalte cheltuieli asociate fiecărei soluţii.
În anumite scenarii, costul energiei cumpărate pentru încălzirea electrică rezistivă poate reprezenta o componentă importantă a costului total. În alte situaţii, investiţia iniţială, lipsa infrastructurii pentru gaz sau utilizarea limitată a clădirii pot modifica analiza economică.
De aceea, concluzia trebuie calculată pentru scenariul concret, nu stabilită printr-un raport fix de tipul „de două ori” sau „de trei ori mai scump”.
Costul energiei reprezintă doar una dintre componentele economice ale unui sistem de încălzire.
Înainte de instalare trebuie evaluate şi costurile necesare pentru ca soluţia să devină efectiv funcţională în clădire.
Acestea pot include, în funcţie de situaţie:
Costurile reale trebuie solicitate pentru proiectul concret, deoarece complexitatea lucrărilor poate fi foarte diferită de la o clădire la alta.
Nu trebuie presupus automat.
O centrală electrică nu necesită un sistem de ardere şi evacuarea gazelor de ardere specifică unei centrale pe combustibil, ceea ce poate simplifica anumite aspecte ale instalaţiei.
În schimb, puterea electrică necesară pentru încălzirea unei locuinţe poate impune cerinţe importante asupra alimentării electrice.
Dacă infrastructura existentă este adecvată, instalarea poate fi relativ simplă. Dacă sunt necesare modificări importante ale instalaţiei sau alimentării electrice, acestea pot schimba semnificativ costul iniţial.
Puterea centralei trebuie analizată împreună cu capacitatea instalaţiei electrice şi cu ceilalţi consumatori ai locuinţei.
În funcţie de modelul ales trebuie verificate:
Caracteristicile electrice exacte trebuie preluate din documentaţia modelului ales, iar instalaţia trebuie evaluată de un specialist competent.
O locuinţă nu consumă electricitate doar pentru încălzire.
În acelaşi interval pot funcţiona centrala electrică, plita, cuptorul, un boiler pentru apă caldă, aparatele electrocasnice şi alţi consumatori.
Prin urmare, verificarea alimentării electrice nu trebuie făcută doar comparând puterea centralei cu o singură valoare disponibilă pentru locuinţă.
Trebuie analizată configuraţia reală a consumatorilor şi modul în care pot funcţiona simultan.
Pentru o comparaţie echitabilă trebuie incluse costurile relevante necesare pentru instalarea şi exploatarea soluţiei pe gaz în clădirea respectivă.
În funcţie de situaţie, acestea pot include echipamentul, instalaţia de gaz, evacuarea gazelor de ardere, instalaţia termică, punerea în funcţiune şi operaţiunile obligatorii sau recomandate pe durata exploatării.
Nu toate clădirile pornesc însă de la aceeaşi situaţie.
O locuinţă care are deja infrastructura necesară pentru gaz trebuie analizată diferit faţă de una în care aceasta nu există.
Costul total al unui sistem nu este format doar din energie şi investiţia iniţială.
Pe durata exploatării pot exista operaţiuni de întreţinere, verificări, reparaţii şi eventuale înlocuiri de componente.
Cerinţele diferă în funcţie de tehnologie, model şi instalaţie.
Nu este recomandat să se utilizeze costuri anuale fixe pentru mentenanţă fără oferte sau informaţii actuale relevante pentru echipamentele comparate.
Nu.
Faptul că nu există un proces de ardere nu înseamnă că întregul sistem de încălzire devine lipsit de întreţinere.
Instalaţia hidraulică, componentele de circulaţie şi control, conexiunile electrice şi celelalte elemente ale sistemului trebuie exploatate şi verificate conform cerinţelor producătorilor şi instalaţiei.
Necesarul de întreţinere nu trebuie confundat cu cel al unei centrale pe gaz, dar nici prezentat ca fiind inexistent.
Costul total de proprietate, cunoscut şi ca TCO, permite analizarea unei soluţii pe o perioadă mai lungă decât momentul cumpărării.
Într-o formă simplificată, analiza poate include:
Prin această metodă pot fi comparate soluţii care au costuri iniţiale şi costuri de exploatare diferite.
Poţi utiliza aceeaşi perioadă de analiză pentru ambele variante şi aceleaşi ipoteze privind necesarul de căldură al clădirii.
Pentru fiecare soluţie se însumează costurile relevante estimate pentru perioada respectivă.
O formă simplificată poate fi exprimată astfel:
Cost total estimat = investiţie iniţială + costuri cu energia + mentenanţă + alte costuri relevante ale sistemului.
Un calcul pe termen lung trebuie tratat ca scenariu, nu ca predicţie exactă. Preţurile energiei, costurile serviciilor şi condiţiile de utilizare se pot modifica.
Un singur scenariu bazat pe un tarif actual poate crea impresia unei precizii pe care analiza nu o poate oferi pe termen lung.
O abordare mai robustă este compararea mai multor ipoteze privind costul energiei şi consumul clădirii.
De exemplu, analiza poate utiliza un scenariu de bază şi scenarii alternative pentru a observa cât de sensibilă este concluzia la modificarea principalelor variabile.
Scopul nu este anticiparea exactă a preţurilor viitoare, ci identificarea condiţiilor în care una dintre soluţii îşi schimbă avantajul economic.
Perioada de recuperare poate fi utilizată atunci când o variantă necesită o investiţie iniţială suplimentară, dar generează costuri de exploatare mai mici.
Într-o formă simplificată, investiţia suplimentară este raportată la diferenţa estimată dintre costurile de exploatare ale soluţiilor comparate.
Nu trebuie însă afirmat că diferenţa dintre două sisteme se recuperează universal într-un anumit număr de ani.
Perioada rezultată depinde de investiţiile reale, consum, tarife şi costurile asociate fiecărei variante.
Dacă locuinţa poate utiliza o pompă de căldură, aceasta trebuie analizată separat de centrala electrică rezistivă.
Ambele utilizează electricitate, dar principiile de funcţionare sunt diferite.
Pompa de căldură utilizează energie electrică pentru a transfera căldură dintr-o sursă către clădire, iar performanţa sa depinde de condiţiile de funcţionare şi de sistemul în care este integrată.
De aceea, nu este corect să presupunem că două sisteme electrice cu aceeaşi putere termică vor avea acelaşi consum de electricitate.
Comparaţia trebuie realizată pentru aceeaşi clădire şi aceeaşi cantitate de căldură utilă necesară.
În cazul pompei de căldură trebuie analizată performanţa în condiţiile reale ale instalaţiei, inclusiv temperaturile de funcţionare şi condiţiile exterioare relevante.
Un COP declarat într-un anumit punct de testare nu trebuie utilizat ca şi cum ar reprezenta performanţa constantă pentru întregul sezon.
Pentru analiza sezonieră sunt mai relevante datele de performanţă aplicabile regimului de funcţionare şi climei analizate.
În acelaşi timp, trebuie comparate investiţiile iniţiale şi costurile necesare integrării fiecărei tehnologii.
Nu trebuie stabilit rezultatul înainte de analizarea clădirii.
Consumul unei pompe de căldură poate fi diferit de cel al încălzirii electrice rezistive, dar rezultatul economic depinde de performanţa sistemului, costul echipamentului şi al instalării, temperaturile necesare instalaţiei şi tariful energiei.
Fezabilitatea tehnică trebuie verificată înaintea comparaţiei economice.
O soluţie cu un cost de exploatare estimat mai redus poate necesita o investiţie iniţială mai mare, motiv pentru care TCO oferă o imagine mai completă decât simpla factură anuală.
Un sistem fotovoltaic poate furniza o parte din energia electrică utilizată de locuinţă, inclusiv energia consumată de sistemul de încălzire atunci când producţia şi consumul se suprapun.
Acest lucru poate modifica energia cumpărată din reţea şi implicit analiza economică.
Totuşi, producţia fotovoltaică nu trebuie scăzută mecanic din consumul anual al centralei fără analiza profilului temporal.
Contează când este produsă energia, când este consumată şi cum este gestionată energia care nu este utilizată instantaneu.
Nu există un răspuns universal.
Fotovoltaicele pot îmbunătăţi economia unui sistem electric prin creşterea ponderii energiei produse local şi utilizate în clădire, dar efectul depinde de dimensionarea sistemului şi de suprapunerea dintre producţie şi consum.
În sezonul de încălzire, profilul necesarului termic şi profilul producţiei fotovoltaice trebuie analizate împreună.
Existenţa panourilor fotovoltaice este un parametru al calculului economic, nu dovada că energia pentru încălzire devine gratuită.
Nu.
Necesitatea unei baterii depinde de obiectivele sistemului, profilul de producţie şi consum, configuraţia instalaţiei şi analiza economică.
O baterie poate modifica modul în care energia fotovoltaică este utilizată în timp, dar introduce şi un cost suplimentar care trebuie inclus în evaluare.
Nu trebuie presupus că adăugarea stocării electrice face automat încălzirea mai rentabilă.
Lipsa accesului la gaz nu înseamnă automat că centrala electrică rezistivă este singura variantă posibilă.
În funcţie de clădire, amplasament şi infrastructură, pot exista şi alte soluţii de încălzire.
Acestea trebuie evaluate tehnic înainte de comparaţia economică, deoarece nu orice tehnologie este potrivită pentru orice clădire.
Scopul analizei este identificarea variantelor fezabile şi compararea lor în aceleaşi condiţii de confort şi necesar energetic.
Costul iniţial poate avea o pondere mai mare în decizie atunci când necesarul anual de încălzire este redus sau perioada de utilizare a sistemului este limitată.
Într-o astfel de situaţie, diferenţa de cost de exploatare dintre două tehnologii poate avea nevoie de o perioadă mai lungă pentru a compensa o investiţie iniţială suplimentară.
În schimb, într-o clădire cu un necesar energetic mare, costul energiei poate avea o pondere mult mai importantă în costul total pe termen lung.
Acesta este unul dintre motivele pentru care aceeaşi soluţie poate avea sens economic într-o clădire şi poate fi mai puţin atractivă în alta.
O locuinţă utilizată ocazional poate avea un profil de consum foarte diferit faţă de o casă ocupată permanent.
Dacă sistemul funcţionează doar în anumite perioade, consumul anual şi ponderea costului energiei în TCO se modifică.
Într-un asemenea scenariu, simplitatea instalaţiei şi investiţia iniţială pot avea o importanţă economică diferită faţă de o locuinţă cu necesar mare şi utilizare continuă.
Acest lucru nu înseamnă că centrala electrică este automat soluţia potrivită pentru orice casă de vacanţă. Calculul trebuie realizat pentru profilul real de utilizare.
O analiză economică poate conduce la concluzii greşite dacă porneşte de la ipoteze incompatibile.
Printre greşelile frecvente se numără:
Porneşte de la aceeaşi clădire şi de la acelaşi necesar energetic.
Pentru fiecare soluţie tehnic fezabilă estimează energia cumpărată, costul acesteia, investiţia iniţială şi celelalte costuri relevante pe perioada analizată.
Utilizează tarife actuale şi verificabile pentru scenariul de bază, dar testează şi modul în care rezultatul se modifică atunci când principalele ipoteze se schimbă.
O soluţie nu trebuie declarată rentabilă doar pentru că are cel mai mic preţ de achiziţie sau cel mai mic consum estimat. Decizia economică trebuie să ia în calcul costul total al sistemului în condiţiile reale ale clădirii.
În partea următoare analizăm situaţiile în care o centrală electrică poate avea sens, scenariile în care costul de exploatare devine important, verificările necesare înainte de cumpărare şi checklistul final pentru a decide dacă o centrală electrică este potrivită pentru locuinţa ta.
O centrală electrică poate fi o soluţie potrivită atunci când caracteristicile clădirii, necesarul de încălzire, infrastructura disponibilă şi costurile totale susţin această alegere.
Nu există o suprafaţă maximă sau un anumit tip de locuinţă pentru care centrala electrică devine automat rentabilă.
În general, analiza devine mai favorabilă atunci când necesarul anual de energie pentru încălzire este redus, instalaţia electrică poate susţine echipamentul fără investiţii disproporţionate, iar avantajele unei soluţii simple din punct de vedere al sursei de căldură sunt relevante pentru utilizator.
Rentabilitatea trebuie stabilită prin calcul pentru clădirea concretă, nu printr-o regulă de tipul „centrală electrică pentru apartamente mici, gaz pentru case mari”.
Într-o clădire cu necesar energetic redus, cantitatea totală de energie cumpărată pentru încălzire poate fi mai mică.
În această situaţie, diferenţele dintre costurile de exploatare ale mai multor tehnologii trebuie comparate cu diferenţele dintre investiţiile necesare pentru instalarea lor.
O soluţie cu un cost mai redus al energiei nu este automat cea mai rentabilă dacă necesită o investiţie iniţială mult mai mare, după cum nici o soluţie cu investiţie iniţială redusă nu este automat avantajoasă dacă generează costuri de exploatare importante pe termen lung.
Acesta este motivul pentru care analiza trebuie făcută prin costul total de proprietate.
Poate fi, dar suprafaţa redusă a apartamentului nu este suficientă pentru luarea deciziei.
Un apartament poate beneficia de pierderi termice reduse către spaţiile învecinate încălzite, dar poziţia sa în clădire contează. Un apartament intermediar se poate comporta diferit faţă de unul situat la ultimul nivel, la parter sau cu mai multe suprafeţe exterioare.
Trebuie analizate necesarul termic, consumul anual estimat, posibilităţile tehnice de instalare şi puterea electrică disponibilă.
În special, trebuie verificat dacă alimentarea electrică poate susţine simultan centrala şi ceilalţi consumatori ai locuinţei.
O clădire cu pierderi termice reduse necesită mai puţină energie pentru menţinerea aceleiaşi temperaturi interioare decât o clădire cu pierderi mai mari, în condiţii comparabile.
Acest lucru poate îmbunătăţi economia oricărui sistem de încălzire, inclusiv a unei centrale electrice.
Totuşi, calificativul „bine izolată” nu este suficient pentru dimensionare sau pentru estimarea facturii.
Este preferabil să existe un calcul al necesarului termic şi o estimare a energiei sezoniere necesare.
Într-o clădire cu pierderi termice importante, necesarul de energie pentru încălzire poate fi ridicat indiferent de sursa de căldură utilizată.
În cazul încălzirii electrice rezistive, această energie trebuie furnizată în principal din energia electrică utilizată de centrală, ceea ce face ca tariful energiei să aibă o pondere importantă în costul de exploatare.
Înainte de alegerea unei centrale mai puternice pentru compensarea pierderilor clădirii, merită analizată şi posibilitatea reducerii necesarului termic.
Investiţiile în anvelopa clădirii şi alegerea sursei de încălzire sunt două decizii diferite, dar trebuie evaluate împreună atunci când se urmăreşte reducerea costului total.
Lipsa reţelei de gaz elimină o anumită variantă de alimentare, dar nu stabileşte automat tehnologia care trebuie aleasă.
O centrală electrică poate fi una dintre soluţiile analizate, însă pot exista şi alte opţiuni, în funcţie de clădire, instalaţie, amplasament şi buget.
De exemplu, dacă o pompă de căldură este tehnic fezabilă, aceasta trebuie evaluată separat, deoarece utilizează electricitatea după un principiu diferit faţă de încălzirea electrică rezistivă.
Decizia trebuie luată după identificarea soluţiilor tehnic posibile şi compararea costurilor totale ale acestora.
Profilul de utilizare poate schimba semnificativ analiza economică.
O locuinţă ocupată permanent şi una utilizată numai în anumite perioade nu au neapărat acelaşi consum anual, chiar dacă necesarul de putere în condiţii similare poate fi apropiat.
Atunci când energia anuală necesară este redusă prin utilizare limitată, investiţia iniţială poate căpăta o pondere mai mare în comparaţia dintre tehnologii.
Acest lucru nu transformă automat centrala electrică în cea mai bună soluţie pentru o casă de vacanţă, dar reprezintă un scenariu în care merită analizată.
O centrală electrică poate fi integrată în anumite sisteme ca sursă principală, suplimentară sau de rezervă, dacă instalaţia a fost proiectată pentru această configuraţie.
Într-un asemenea scenariu, analiza economică diferă de cea a unei locuinţe încălzite exclusiv electric pe tot parcursul sezonului.
Trebuie stabilit când va funcţiona centrala, ce necesar trebuie să acopere şi câtă energie se estimează că va consuma anual.
Compatibilitatea hidraulică, electrică şi de automatizare trebuie verificată pentru configuraţia concretă.
Dacă analiza conduce către o centrală electrică Viessmann Vitotron, alegerea trebuie făcută pentru modelul exact şi pe baza documentaţiei tehnice corespunzătoare acestuia.
Trebuie verificate cel puţin:
Gama, puterile şi caracteristicile nu trebuie generalizate de la un model Vitotron la toate versiunile existente.
Aceasta este una dintre verificările esenţiale şi trebuie făcută înainte de alegerea definitivă a echipamentului.
O centrală electrică destinată încălzirii poate solicita o putere electrică importantă. Faptul că locuinţa are energie electrică disponibilă nu demonstrează că instalaţia existentă poate alimenta orice centrală.
Trebuie analizate cerinţele modelului, instalaţia electrică, puterea disponibilă şi ceilalţi consumatori care pot funcţiona simultan.
Dacă sunt necesare modificări ale infrastructurii electrice, acestea trebuie incluse atât în proiect, cât şi în bugetul investiţiei.
Nu trebuie stabilit tipul de alimentare doar după denumirea comercială a centralei sau după o regulă generală legată de putere.
Cerinţele electrice trebuie verificate în documentaţia modelului concret.
Înainte de instalare trebuie analizate alimentarea disponibilă, circuitul dedicat, protecţiile şi celelalte cerinţe electrice prevăzute pentru echipament.
Evaluarea şi lucrările asupra instalaţiei electrice trebuie realizate de personal competent.
Nu neapărat.
Centrala nu este singurul consumator din locuinţă, iar evaluarea trebuie să ia în calcul şi sarcinile care pot funcţiona simultan.
Plita electrică, cuptorul, prepararea apei calde, aparatele electrocasnice şi alţi consumatori pot solicita instalaţia în acelaşi interval.
De aceea, fezabilitatea alimentării nu trebuie stabilită doar prin compararea puterii centralei cu puterea disponibilă, fără analiza întregii instalaţii.
Centrala reprezintă doar sursa de căldură. Performanţa sistemului depinde şi de modul în care energia este distribuită către încăperi.
Radiatoarele, încălzirea prin pardoseală, conductele, pompele, armăturile, automatizarea şi echilibrarea hidraulică fac parte din sistemul care trebuie analizat.
În cazul unei instalaţii existente, trebuie verificată compatibilitatea acesteia cu noua sursă de căldură.
Înlocuirea sursei nu corectează automat problemele hidraulice sau de distribuţie existente.
Nu.
Preţul echipamentului reprezintă doar o componentă a investiţiei.
Trebuie adăugate costurile relevante pentru instalare, eventualele modificări electrice şi termice şi costurile de exploatare pe perioada analizată.
O centrală cu preţ de achiziţie mai mic poate conduce la un cost total mai mare dacă diferenţele de exploatare sunt importante. Invers, o tehnologie cu investiţie iniţială mai mare nu este automat mai rentabilă dacă economia estimată nu justifică diferenţa.
Calculul poate fi organizat în câteva etape.
Determină puterea necesară pentru încălzirea clădirii pe baza pierderilor termice şi a condiţiilor de proiect, nu doar după suprafaţă.
Puterea de calcul nu reprezintă consumul anual. Este necesară o estimare a energiei pentru sezonul de încălzire, adaptată clădirii şi climatului.
Pentru fiecare tehnologie analizată, estimează energia care trebuie cumpărată pentru a furniza necesarul termic stabilit.
Aplică preţurile relevante pentru contractele şi soluţiile analizate, fără să presupui că un tarif găsit într-un articol este valabil pentru situaţia ta.
Include echipamentul, instalarea şi toate modificările necesare pentru ca sistemul să poată funcţiona în clădire.
Ia în calcul energia, mentenanţa şi celelalte costuri relevante pentru fiecare tehnologie.
Foloseşte aceeaşi perioadă de analiză şi aceleaşi condiţii de confort pentru toate variantele.
Modifică ipotezele importante, precum costul energiei sau consumul estimat, pentru a vedea dacă rezultatul rămâne stabil.
Să presupunem că ai stabilit necesarul anual estimat de energie pentru încălzirea unei locuinţe.
Pentru centrala electrică estimezi energia electrică necesară şi o înmulţeşti cu tariful efectiv aplicabil.
Pentru o soluţie pe gaz estimezi cantitatea de energie cumpărată necesară pentru furnizarea aceleiaşi călduri utile şi aplici costurile relevante ale gazului şi sistemului.
Pentru o pompă de căldură estimezi consumul electric utilizând performanţa sezonieră relevantă pentru configuraţia şi condiţiile analizate, nu un COP ales dintr-un singur punct de funcţionare.
Apoi adaugi investiţia iniţială şi celelalte costuri relevante pentru fiecare variantă.
În acest mod, articolul sau oferta comercială nu trebuie să îţi spună care tehnologie „câştigă”. Calculul propriei clădiri arată diferenţa dintre scenarii.
Dacă locuinţa are sau va avea un sistem fotovoltaic, analiza trebuie să urmărească energia produsă local care poate contribui efectiv la consumurile clădirii.
Nu este suficient să scazi producţia fotovoltaică anuală din consumul anual estimat al centralei.
Trebuie luată în calcul suprapunerea dintre producţie şi consum, precum şi modul în care energia produsă şi neconsumată instantaneu este gestionată în configuraţia şi condiţiile contractuale aplicabile.
Fotovoltaicele pot modifica analiza economică, dar nu elimină necesitatea calculului consumului pentru încălzire.
Dacă sunt planificate lucrări care vor modifica semnificativ performanţa energetică a clădirii, dimensionarea sursei de încălzire trebuie raportată la configuraţia relevantă pentru utilizarea viitoare.
O reducere a pierderilor termice poate modifica atât necesarul de putere, cât şi consumul anual estimat.
Alegerea centralei înainte de stabilirea intervenţiilor asupra anvelopei poate conduce la dimensionarea sistemului pentru o clădire care ulterior se va comporta diferit.
De aceea, renovarea energetică şi proiectarea instalaţiei de încălzire trebuie corelate.
O ofertă sau recomandare trebuie analizată cu atenţie dacă alegerea centralei este justificată exclusiv prin suprafaţa locuinţei.
Alte semnale că lipsesc informaţii importante sunt:
Înainte de decizia finală este util să ai răspunsuri clare la următoarele întrebări:
Simplitatea unei soluţii poate reprezenta un avantaj, dar nu trebuie analizată separat de costurile de exploatare şi de infrastructura necesară.
Dacă locuinţa are un necesar energetic ridicat, costul energiei pe termen lung poate avea o pondere mult mai mare decât diferenţa iniţială dintre două sisteme.
Dacă alimentarea electrică necesită lucrări importante, avantajul unei instalări aparent simple se poate reduce.
Decizia trebuie luată după calcularea întregului sistem, nu doar după preţul centralei.
Existenţa unei reţele de gaz nu este suficientă pentru a stabili automat soluţia optimă.
Trebuie analizate costurile necesare pentru realizarea sau utilizarea instalaţiei, consumul estimat, caracteristicile clădirii şi alternativele tehnic fezabile.
În aceeaşi logică, lipsa gazului nu transformă automat centrala electrică în alegerea potrivită.
Disponibilitatea unei surse de energie este un criteriu de fezabilitate, nu un verdict economic.
Rentabilitatea unei centrale electrice Viessmann Vitotron nu poate fi stabilită doar din marca echipamentului, puterea nominală sau suprafaţa casei.
Trebuie ales modelul compatibil cu necesarul termic şi trebuie verificate cerinţele sale electrice şi hidraulice în documentaţia tehnică actuală.
Apoi trebuie estimat consumul pentru clădirea concretă şi comparat cu soluţiile alternative care pot fi instalate efectiv.
Un model potrivit tehnic poate fi o soluţie justificată într-un anumit scenariu şi mai puţin avantajoasă economic într-un altul.
O centrală electrică nu este automat rentabilă sau nerentabilă. Rezultatul depinde de clădire, consum, tariful energiei, infrastructura disponibilă şi alternativele care pot fi instalate.
Primul pas este calcularea necesarului termic. Al doilea este estimarea energiei necesare într-un sezon. Urmează verificarea alimentării electrice şi calcularea investiţiei complete.
Abia apoi centrala electrică poate fi comparată cu o centrală pe gaz, o pompă de căldură sau alte soluţii tehnic fezabile, folosind aceeaşi nevoie de căldură şi aceeaşi perioadă de analiză.
Pentru o locuinţă cu necesar energetic redus, o infrastructură electrică adecvată şi un profil de utilizare favorabil, centrala electrică poate merita analizată inclusiv prin avantajele investiţiei şi ale configuraţiei sistemului.
Pentru o clădire cu necesar energetic mare, costul energiei poate deveni o componentă dominantă, iar comparaţia cu alternativele disponibile devine cu atât mai importantă.
Înainte de cumpărare, nu întreba doar „cât costă centrala?” sau „câţi metri pătraţi încălzeşte?”. Întrebările relevante sunt: de câtă căldură are nevoie clădirea, câtă energie va consuma sistemul, poate instalaţia electrică să îl susţină şi care este costul total comparativ cu alternativele disponibile.
